Terapia prin psihodrama

Psihodrama este o metoda de psihoterapie care exploreaza prin reprezentarea scenica problemele individului. Se inspira din teatru, folosindu-se de scena, recuzita, roluri, dar se deosebeste de el prin aceea ca aduce pe scena lumea interioara a participantilor (amintiri, vise, relatii, fantasme etc.) si nu un scenariu preexistent. Este o metoda de lucru in grup si de grup, situatie in care fiecare persoana devine agent terapeutic pentru cealalta. In grupul de psihodrama se creeaza o atmosfera sigura si stimulatoare, care indeamna persoana sa se exprime prin reprezentarea pe scena a diferitelor dimensiuni ale vietii sale.

Psihodrama este o puternica metoda de actiune cu tehnici specifice. Cand este utilizata cu grija si avand in minte un plan general de tratament, poate fi extrem de eficienta, ajutand clientii sa reduca trauma, sa elibereze emotiile inchise si sa invete un nou comportament.

Jacob Levy Moreno (nascut ca Iacob Levy, n.18 mai 1889, București - d. 14 mai 1974, New York) a fost un psihiatru austriac-american, de origine evreu nascut in Romania, psihosociolog, teoretician si pedagog insemnat, inventatorul psihodramei, al sociometriei, si unul din fondatorii psihoterapiei de grup.

J. L. Moreno, un roman care a revolutionat, la inceputul secolului XX, tot ce se credea si tot ce se practica in terapie - “In 1912, am asistat la unul dintre cursurile lui Freud. (…) …m-a remarcat din multime si m-a intrebat cu ce ma ocupam. I-am raspuns: „Ei bine, dr. Freud, eu incep acolo unde terminati dumneavoastra. Dumneavoastra va intalniti pacientii in decorul artificial al cabinetului. Eu ii intalnesc pe strada, in casele lor, in mediul lor natural. Dumneavoastra le analizati visele. Eu le dau curaj sa viseze din nou. Dumneavoastra ii analizati si ii fragmentati. Eu ii ajut sa-si exteriorizeze rolurile conflictuale si ii ajut sa puna fragmentele laolalta.” (Moreno - Povestea vieţii mele)

In Romania, un prim contact cu psihodrama are loc in octombrie 1990 cand se desfasoara un atelier de lucru psihodramatic, in cadrul unui “week-end terapeutic“ la Covasna. Momentul decisiv l-a constituit colaborarea intre Psychodrama Institut für Europa (PIfE) din Germania si Asociatia Psihologilor din Transilvania, care incepand cu 1991 organizau primele doua grupe de formare in psihodrama, un grup in limba romana a condus de Hilde Gött (Germania) la Cluj-Napoca si un grup in limba maghiara condus de Klára Gallus si Kamilla Sarkady (ambele din Ungaria) la Targu-Mures.

In psihodrama, oamenii afla ce inseamna sa inveti prin a face. Dand viata pe scena situatiilor problematice, psihodrama faciliteaza stabilirea unui echilibru mai armonios intre exigentele intrapsihice si cerintele realitatii, prin redescoperirea si antrenarea resurselor de spontaneitate si creativitate ale persoanei. Omul devine actorul propriei vieti, un scenariu care se scrie in vivo. Scena inlocuieste divanul si devine spatiul in care se pun in actiune continuturile lumii interne. Aici individul se intalneste cu resursele, indoielile, dorintele, blocajele si visele sale, pe care le exploreaza intr-un cadru securizant.

“Scena sugereaza subiectului un spatiu de viata multidimensional si extrem de flexibil. Spatiul de viata oferit de realitate este adesea restrans si limitat, in el individul poate sa isi piarda usor echilibrul. Pe scena, el il poate regasi datorita unei metodologii a libertatii: libertatea fata de stres, libertatea de experimenta si de a se exprima. Spatiul oferit de scena constituie o ampla oportunitate de autorealizare depasind testul realitatii prezentat de viata cotidiana..... Pe scena, fantasmele mintii prind corp, asumandu-si o concretete egala cu cea a perceptiilor senzoriale normale… Designul architectonic al scenei este conceput in acord cu exigentele terapeutice… Natural, o psihodrama se desfasoara – daca este necesar – in orice loc, oriunde se afla pacientul: strada din cartier, o clasa dintr-o scoala sau locuinta. Dar, solutia optima pentru conflictele mentale profunde presupune un loc special amenajat – teatrul terapeutic.” (Moreno, 1953:82)

Crearea unei societati profesionale menite sa coordoneze programele de formare si seminariile psihodramatice in Romania a prins contur dupa Conferinta PIfE de la Sofia, Bulgaria din 1993. La 6 februarie 1994 are loc sedinta de constituire a Societatii de Psihodrama “J.L.Moreno“. Cei 29 de membri fondatori au inregistrat societatea ca asociatie profesionala non-profit in iulie 1995.

Un om care i-a intalnit pe Hitler, Trotki, Freud, Einstein nu putea sa rateze sansa de a schimba lumea. A ales sa faca asta prin psihodrama. El a sustinut ca psihodrama nu era atat o inventie personala, cat o renastere a jocului de teatru antic, datand cel putin de pe vremea conceptiei aristoteliene despre tragedie ca un „catharsis”. (Steven R. Weisman)

Metodologia psihodramatica prevede stabilirea pe scena a unei realitati ce se naste din interioritatea noastra si care se numeste semirealitate: este doar o parte realitate pentru ca este fictiva in construirea sa obiectiva (scena jucata), dar adevarata in emotiile care apar.

Moreno scrie astfel despre protagonist : ” Acestuia i se cere sa fie el insusi pe scena, sa reprezinte propria lume privata. El trebuie sa fie el insusi, nu un actor, dat fiind faptul ca un actor este constrans sa-si sacrifice propria lume pentru rolurile impuse de autorul operei ce urmează sa fie jucata. Subiectul, cand este suficient de incalzit pentru ceea ce trebuie sa faca, reuseste sa furnizeze cu relativa usurinta – prin intermediul actiunii – o dare de seama din viata sa cotidiana, dat fiind ca nimeni nu e mai competent decat el insusi sa se reprezinte. El trebuie sa actioneze liber, pe masura ce continuturile i se infatiseaza in minte: de aceea e indispensabil ca el sa fie asezat intr-un context de libertate de exprimare, de spontaneitate. O importanta deosebita revine reprezentarii scenice: aceasta ajuta subiectul sa depaseasca nivelul exprimarii prevalent verbale, incorporand nivelul actiunii. Sunt forme diverse de reprezentare: a pune in actiune un rol doar imaginat, a reproduce o scena intamplata, a trai o problema actuala presanta, a exprima aspecte creative proprii, a le experimenta chiar in viziunea unei situatii viitoare, si asa mai departe…Procesul de pregatire al protagonistului pentru reprezentarea psihodramatica urmeaza sa fie stimulat cu numeroase tehnici, al caror scop nu e cel de a transforma protagonistul intr-un actor, ci mai degraba de a-l stimula pe acesta sa fie pe scena ceea ce este cu adevarat si mai adanc si mai explicit decat apare in viata cotidiana. “

Scena este locul in care persoanele isi exprima propriile continuturi mentale prin reprezentatia teatrala. Ea este partea centrala intr-un teatru de psihodrama, adica acel spatiu construit special pentru exprimarea spontana a lumii interne.

In psihoterapiile verbale, locul este adeseori neutru pentru a nu interfera cu procesul terapeutic, focalizat pe relatia pacient-terapeut; in psihodrama, unde elementul central este actiunea intregii persoane, care experimenteaza in mod unitar diverse dimensiuni de a trai, e nevoie de un spatiu special in care persoanele pot deveni active, atat psihic, cat si corporal. Se poate spune ca un teatru de psihodrama este cu atat mai functional cu cat ajuta mai mult pe orice persoana sa se simta protagonist sau, oricum, parte importanta din viata grupului, si datorita perceptiei unui ambient continator si securizant.

O caracteristica a teatrului de psihodrama este de a se prezenta ca un ambient “diferentiat”, un loc capabil sa creeze o detasare neta de ambientul obisnuit al vietii si sa predispuna individul la integrarea intr-o situatie psihodramatica. Aceasta “detasare” e spatial determinata printr-o trecere bine definita care semnaleaza diferenta dintre a fi “inauntrul” si “in afara” spatiului terapeutic. Ritualul intrarii intr-un loc special are drept scop stimularea asumarii unui rol si acest lucru nu se intampla doar in psihodrama (biserica, teatru).

Spatiul actiunii permite miscarea in ritmuri diferite, pentru un anumit numar de indivizi (intr-o scena psihodramatica, numarul mediu este de 4-5). Corpul poate sa aiba pozitii diferite: in picioare, intins, ghemuit etc., dupa cum este nevoie in reprezentarea situatiilor de viata. Forma ideala pentru scena este cercul: nu exista “in fata”, “in spate”, unghiuri, nu exista zone care sa privilegieze sau sa defavorizeze, nu exista puncte de inceput si de sfarsit. Cercul este optim si pentru efectuarea reprezentatiilor sociometrice.

Activitatea psihodramatica este un izvor nesecat de resurse la care pot apela cu incredere toti specialistii care isi propun sa-si ajute semenii in efortul de a depasi barierele creativitatii care decurg din contextul sociocultural si nu numai.

Settingul psihodramatic il ajuta pe individul care doreste si isi asuma schimbarea, sa redescopere acea stare buna, de spontaneitate, pe fondul careia puterea creativa proprie reuseste sa identifice solutia optima fiecarei situatii contextuale.