“Stima de sine este capacitatea de a infrunta dificultatile fundamentale ale vietii, fara a pierde speranta.” ( Nathaniel Branden).
Conceptul de “sine” a fost definit de Rosenberg, in 1982, ca fiind “totalitatea gandurilor si sentimentelor individuale referitoare la sine ca obiect”. Cuvantul “stima” provine din termenul latin ce inseamna “a aprecia, a evalua”. Cu alte cuvinte stima de sine reprezinta felul in care ne apreciem pe noi insine.
Stima de sine a fost definita ca autoevaluarea pozitiva sau negativa a propriei persoane, exprimata prin diverse grade de aprobare sau dezaprobare, indicand masura in care persoana se percepe ca fiind capabila, valoroasa, importanta (Coopersmith, 1967; Rosenberg, 1985). Ea se contureaza, conform literaturii de specialitate, din 4 componente principale: sentimentul de siguranta, cunoasterea de sine, sentimentul de apartenenta si sentimentul de competenta. Este o valoare umana schimbatoare si fragila; creste atunci cand ne straduim sa ne respectam standardele si scade atunci cand nu reusim sa atingem acele standarde. Ea este perceputa ca o dezvoltare psihodinamica, sau ca fiind un comportament, sau ca o stare psihologica. Tocmai din cauza acestor dimensiuni variate stima de sine este greu de definit.
Bazele modului in care ne percepem vin din copilarie, atunci cand noi inca nu aveam un sistem de valori la care sa ne raportam. Unul din marile momente in formare personalitatii, ce se produce in primii ani ai copilariei, il reprezinta dezvoltarea constiintei de sine, a conceptului de EU.
Se considera ca momentul recunoasterii in oglinda este, in acest sens, existential in construirea sinelui (9-24 de luni). Abia in jurul varstei de 3 ani, copilul cu o dezvoltare normala va utiliza pronumele Eu. Intre varsta de 6 si 8 ani, copilul incepe sa faca distinctie intre corp si spirit si sa inteleaga natura subiectiva a sinelui. Acum incepe sa inteleaga ca fiecare este diferit nu doar pentru ca are o aparenta diferita, ci si pentru ca are sentimente si idei diferite. Poate atribui o importanta diferita diverselor componente fizice si psihice ale sinelui. Acum devine evidenta stima de sine. Copilul se mandreste cu anumite calitati care ii aduc succes si recunoastere din partea celorlalti. Sentimentul calitatilor pe care le detine, al capacitatilor si competentelor determina stima sau respectul de sine.
Asadar stima de sine depinde de practicile parentale, de modul in care parintii isi vad si isi ingrijesc copii. Ulterior in viata apar si alti factori care influenteaza nivelul stimei de sine, cum ar fii, profesorii, mediul socio-cultural, dar si anumite evenimente cu impact puternic emotional atat pozitiv cat ai negativ pot creste sau diminua respectul de sine.
In momentul in care apare intentia de reeducare, si acest fapt denota idea existentei unei valori, a unui ideal, spre a carui implinire sunt mobilizate eforturile, are loc din punct de vedere cognitiv elaborarea unui portret-robot a comportamentului dorit. In cazul in care se gaseste un corespondent al acestuia in realitaea imediata, acesta este ales ca model.
“Acapararea totala a unui model si incapatanarea de a devei identic cu acesta va duce la desfiintarea propriei fiinte, a irepetabilului individ. Nu toate notele modelului sunt transferabile sau benefice si nu toate trasaturile subiectului se lasa modelate in sensul cerut de model. Modelul veritabil pune in miscare fiinta, dar ne si invita la reflectie intr-un final, trimitandu-ne inapoi la noi insine. Despartirea de model este normal si poate fi tocmai masura maretiei fortei si amplori lucrarii acestuia asupra noastra.
Adevaratul model este cel ce ne trimite dincolo de el, cu ceva din el, pentru regasirea naturii noastre interne. Ocultarea sau disparitia modelului anunta maturizarea modelarii noastre. Forta modelului sta in amplitudinea si adancimea modelarii. Un model ne-a format cu adevarat cand nu mai avem nevoie de el, cand ne putem descurca fara el. Şi, poate, atunci cand noi insine am devenit, pe nesimtite, un model.” ( C. Cucos – Pedagogie generala)
Exista doua perspective asupra modului de definire a continutului valorii de sine. Unii autori o vad ca fiind unidimensionala, stima de sine globala ( Coopersmith, Piers, Haris,Tap,1998). Aceasta perspectiva este insa contestata de adeptii modelelor multidimensionale si este sustinuta de cercetari care demonstreaza multidimensionalitatea stimei de sine şi a evaluarii de sine pe baza analizei factoriale. Insa stima de sine ca dimensiune globala isi mentine o pozitie solida in aceasta disputa si in procesul autoevaluarii personale. Rosenberg si Harter (1990) considera ca respectul de sine este influentat de maniera in care persoana percepe competentele sale in domeniile in care reusita este importanta pentru el.
F. Srdes-Ader, G. Leveque, N. Oubrayrie si C. Safont-Mottay (1998), plecand de la modelele de evaluare a dimensiunilor de identitate construite de Tap, Massonnat si Perron, cat si de la modelul de reglare a conflictelor descris de Baubion-Broye, au ajuns la definirea a 5 subdimensiuni ale stimei de sine. In opinia acestor autori, stima de sine globala se construieste din evaluarea facuta asupra fiecaruia din urmatoarele dimensiuni:
1. Sinele emotional - este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care il are asupra emotiilor sale si asupra impulsivitatii.
2. Sinele social - este vorba de reprezentarea interactiunii cu ceilalti si de sentimentul de recunoastere sociala.
3. Sinele profesional - se raporteaza la reprezentarile, comportamentele si performanta la locul de munca sau in context scolar.
4. Sinele fizic - include imaginea corporala, perceptia parerilor celor din jur cu privire la aspectul fizic si aptitudinile fizice si atletice.
5. Sinele anticipat - modul in care persoana priveste spre viitor, atitudinea fata de ceea ce il asteapta in viitor.
Metodele de analiza a respectului de sine sunt bazate in special pe autoevaluare si introspectie. Din aceasta cauza unii autori considera ca stima de sine are un caracter inobservabil iar analiza ei o fiabilitate scazuta. Appleman (2007) intr-o cercetare cu titlul “ Self-Esteem Can Affect Your Health” concluzioneaza ca stima de sine se afla intr-o stransa legatura cu furia si depresia si ca cele doua influenteaza negativ starea sanatatii.
Baumeister, Campbell, Krueger si Vohs (2003) fac o sinteza a rezultatelor diverselor studii realizate pe tema increderii in sine. Singurele legaturi semnificative certe identificate de acestia sunt cele intre stima de sine si fericire ( corelatii pozitive), stima de sine si gradul de depresie sau agresivitatea (corelatii negative).
Owens (1993) este cel care defineste, in urma cercetarilor sale, trei dimensiuni noi ale stimei de sine :
- Stima de sine (normala) – defineste o persoana care se autoevalueaza mai aproape de unul sau altul dintre cei doi poli: stima de sine scazuta/ridicata.
- Autodeprecierea – se refera la stima de sine scazuta la extrem. Persoanele cu o parere extrem de proasta despre sine, care se considera limitate, ca fiind o povara pentru sine si pentru cei din jur; le este frica de respingere, se vad ca victime si le este mila de propria persoana. Manifesta o stare cronica de anxietate, au multe framantari emotionale fara rezolvare, sunt incapabile de a primi complimente, isi cer scuze pentru ceea ce fac, greseli reale sau imaginare, pentru care se simt vinovate.
- Infatuarea – caracterizeaza persoanele cu o stima de sine ridicata la extrem. Aceste persoane se simt speciale, iesite din comun, sunt pretentioase in relatiile cu ceilalti si vor sa fie admirate, adorate. Centrate pe sine, sunt lipsite de compasiune fata de suferinta altora si se lauda excesiv cu reusitele lor. In general fara o evaluare realista a abilitatilor, talentului, inteligentei proprii, sau mult peste nivelul lor real.
Unii autori considera ca a avea incredere in sine inseamna a avea constiinta fortelor si a slabiciunilor proprii, a te accepta sub aspectele cele mai intime si mai pretioase. Acest lucru inseamna asumarea unor responsabilitati, afirmarea, stiinta de a raspunde nevoilor personale, de a avea scopuri si de a gasi mijloace pentru a le alege. O buna stima de sine implica integritate personala si respect pentru ceilalti.
O viata sanatoasa inseamna autenticitate interioara. Iti poti permite sa fii vulnerabil, sa gresesti, sa plangi, sa derami zidurile cetatii interioare si sa ajungi la tine. Doar ajungand la tine poti invata semnificatia fiecarei lectii din viata ta; faptul ca amani o problema, nu inseamna decat ca amani drumul catre tine insuti.
Trebuie sa acceptam cu totii un adevar cert: respectul de sine este foarte important si un nivel sanatos al acestuia ne poate ajuta sa realizam mult mai mult in viata si sa invatam sa ne simtim bine in pielea noastra.
Comentarios